Topul celor mai mari amenzi date în 2012 de Protecția Consumatorilor. Ce bănci se numără printre cei sancționați

Topul celor mai mari amenzi date în 2012 de Protecția Consumatorilor. Ce bănci se numără printre cei sancționați
Publicat: 03/07/2012, 16:02
Actualizat: 20/03/2019, 17:50

Cinci firme care își desfășoară activitatea în Capitală și în județele Cluj și Satu-Mare au fost sancționate cu cele mai mari amenzi date în prima jumătate a acestui an de către inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), conform datelor transmise gândul.

Printre acestea se numără firma SC Alexandra Viaggi SRL, care deține agenția de turism Shell Tour, ea fiind amendată cu suma de 30.000 de lei pentru împiedicarea controlului reprezentanților autorității. Shell Tour s-a aflat, în 2012, pe primul loc în topul celor mai reclamate agenții de turism din România, împotriva ei fiind depuse 19 plângeri.

Tot o amendă de 30.000 de lei a fost aplicată și în cazul firmelor SC Farkas Trans SRL, din județul Cluj, și Vel Pitar Râmnicu Vâlcea, care participau la programul „Lapte și Corn” desfășurat în școlile din România și destinat elevilor din ciclul primar și din cel gimnazial. Hotătârea de sancționare a reprezentanților celor două companii a fost luată după ce în urma controalelor s-a descoperit că gramajele produselor nu sunt aceleași cu cele afișate pe etichete.

O amendă în valoare de 30.000 de lei a fost aplicată și reprezentanților companiei SC Brandusa SRL, din Satu-Mare, pentru nerespectarea condițiilor de transport.

Trei bănci din județele Constanța și Satu-Mare au fost și ele amendate în perioada 1 ianuarie – 1 iulie de către reprezentanții ANPC. Cea mai mare amendă, în valoare de 30.000 de lei, a fost dată de inspectorii din județul Satu-Mare reprezentanților Băncii Comerciale Române (BCR), cea mai mare bancă din România după active, mai exact 30.000 de lei. Această hotărâre a fost luată după descoperirea unor nereguli la nivelul clauzelor contractuale, în conformitate cu ordonanța guvernamentală 21 privind protecția consumatorilor.

Pe locul al doilea în topul băncilor sancționate cu cele mai mari amenzi în prima jumătate a acestui an se găsește Banca Italo-Romena din Constanța. Motivul sancționării reprezentanților ei a fost acela al încheierii unui contract de credit din care lipseau unele informații. Banca Italo-Romena, una dintre puținele instituții de acest tip care au obținut profit în perioada de criză, s-a aflat la finalul anului trecut pe locul 17 în topul instituțiilor de credit locale. Ea a avut active în valoare de 4,2 miliarde de lei, o cotă de piață de 1,2% și un profit net de 76,5 milioane de lei.

Raiffeisen Bank, cea de-a patra cea mai mare bancă din România după active, a fost amendată cu suma de 10.000 de lei, în județul Satu-Mare, pentru că în urma controalelor inspectorilor ANPC au fost descoperite nereguli la nivelul clauzelor contractuale.

Tot cu suma de 10.000 de lei a fost amendată în județul Constanța și compania Enel Energie, unul dintre cei mai importanți furnizori de energie electrică din țară. Motivul pentru care reprezentanții autorității au dispus sancționarea ei a fost nerespectarea diligețelor profesionale, mai exact a competenței și grijii așteptate de către consumatori din partea comercianților, în conformitate cu practicile corecte de piață și cu principiul general al bunei-credințe.

Nici reprezentanții hypermarketurilor nu au scăpat de sancțiunile celor de la ANPC. Astfel, de la începutul acestui an, reprezentanții lanțului de hypermaketuri Cora au fost sancționați, în Capitală, cu suma de 10.000 de lei în urma unor nereguli descoperite în cadrul unei promoții.

Germanii de la Kaufland, cel mai mare retailer din România în 2011, cu afaceri de 1,35 de miliarde de euro și peste 70 de magazine deschise în țară, au fost amendați, în județul Timiș, cu suma de 5.000 de lei pentru că inspectorii au sesizat diferențe între prețul de la raft al unor produse și cel plătit de clienți la casă.

O amendă în valoare de 5.000 de lei a fost dată și celor de la firma SC Best Trans Courier SRL, care a înregistrat, în 2010, o cifră netă de afaceri de 289.709 lei și un profit net de 2.365 de lei, pentru nerespectarea serviciilor de coletărie la domiciliu.

Pe parcursul anului 2012 au fost amendate diferite companii și cu sume cuprinse între 45.000 de lei și 50.000 de lei. Amenzile au fost însă contestate în instanță motiv pentru care reprezentanții ANPC nu pot oferi informații suplimentare până la finalizarea procedurilor legale.

Unele dintre amenzile aplicate firmelor de mai sus au fost deja achitate, după cum au precizat pentru gândul reprezentanții ANPC.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Vești bune pentru elevi! Ministerul Educației lansează un nou tip de bursă. De ce criterii...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cine va fi succesorul lui Putin?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19...
Apple și Google promit alerte de urmărire. Oricine se va putea feri de spionaj
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Subiectele la Evaluare Națională 2024 clasa a 2-a pentru Română citit
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Alin Oprea a izbucnit în lacrimi în momentul când a vorbit despre testamentul lăsat copiilor...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Stresul cronic din adolescență ar putea reduce fertilitatea la vârsta adultă
×